ZIUA PROFESORULUI la ȘCOALA TOPÂRCEANU – ziua din fiecare zi

5 octombrie, marcată internațional ca zi a profesorului, notată în documentele Ministerului Educației ca Ziua Educației, ne-a găsit pregătiți la Școala Gimnazială ”George Topârceanu”, deoarece la școala noastră profesorii fac din educație o sărbătoare la cele mai multe lecții, acolo unde programa școlară în vigoare le permite.

Și ca să fie această zi specială, elevii noștri au desenat, au zâmbit, au răspuns la chestionare despre educația din școală, au ascultat lecturi citite de ”profa” de română. Iar profesorii s-au prins în acest joc și ziua s-a încheiat cu amintiri plăcute, dar și cu ”un braț” de abilități, mai ales sociale și cognitive, dezvoltate de copii.

Ne-am dorit să fie o sărbătoare de la care să plecăm cu toții mulțumiți că am petrecut frumos, că avem gânduri plăcute care ne vor însoți multă vreme!
Iar imaginile în care profesori și elevi sunt alături și în timpul liber arată că topârcenii sunt un tot și la lecții, și după terminarea lor.