Cadre didactice

Situația vaccinării împotriva COVID-19 a personalului școlii

Potrivit datelor centralizate la nivelul instituției de învățământ, în anul școlar 2021-2022, sunt  58 persoane angajate (personal didactic, personal didactic auxiliar și personal nedidactic). Dintre acestea, 17 sunt persoane nevaccinate iar 41 sunt persoane vaccinate.

Rata generală de vaccinare în școală este de 70,68% vaccinați și 29,32% nevaccinați.

 

Numele și prenumele Studii Titular/ Suplinitor Grad didactic Funcția
MANOLE ANGELA Facultatea de Științe ale Educației – Pitești
Colegiul de institutori
Master: Managementul educațional preuniversitar
Titular I Profesor învățământ primar
NIȚĂ STELA Univ. „Spiru Haret” – București,
Facultatea de Psihologie și Pedagogie  – Brașov
Titular I Profesor învățământ primar
NECȘULESCU ELENA Școala Normală ,,Carol I” – Câmpulung Muscel – Argeș, specializarea Învățători

Univ. „Hyperion” din București Facultatea de Psihologie – Sociologie și Stiințe Politice, profilul Sociopsihopedagogie

Titular I Profesor învățământ primar
POPA LIVIU Facultatea de Științe ale Educației – Pitești
Colegiul de Institutori
Master: Managementul educațional preuniversitar
Titular I Profesor învățământ primar
CIOBANU AURELIA Universitatea Pitești – Facultatea de științe socio – umane, Specialitatea – Jurnalistică
Facultatea de științe ele educației – Pitești Colegiul de institutori
Master: Educația timpurie
Titular I Profesor învățământ primar
MERIȘESCU NICOLETA Univ. ,,Spiru Haret” – București. Facultatea de psihologie – pedagogie – Brașov Titular I Profesor învățământ primar
FERA OANA-MARIA Liceul Pedagogic ,,Carol I” – Câmpulung Muscel – Argeș, specializarea Învățători-Educatoare

Univ. din Pitești – Facultatea de Litere, specializarea Română-Engleză

Master: Limbă și literatură modernă și contemporană

Titular II Profesor învățământ primar
GOGOESCU GEORGIANA Univ. din Pitești – Facultatea de Științe ale educației Titular I Profesor învățământ primar
SECIU MARIA Liceul Pedagogic ,,Carol I” – Câmpulung Muscel – Argeș Titular I Învățător
FARCAȘ IONELA Liceul Pedagogic ,,Carol I”– Câmpulung Muscel – Argeș Titular II Învățător
NICOLAE ADRIANA Liceul Pedagogic ,,Carol I” – Câmpulung Muscel – Argeș
Univ. Pitești – Facultatea de Științe Economice, Juridice și Administrative
Titular I Profesor învățământ primar
BOERESCU OFELIA Univ. Pitești, Facultatea de științe ale Educației Titular I Profesor învățământ primar
ANGHEL CRISTINA Univ. Pitești – Facultatea de Științe ale educației Titular I Profesor învățământ primar
BERECHET FLORIAN Liceul pedagogic – Câmpulung Muscel – Argeș Titular I Învățător
CIOROBEA VICTORIȚA Univ. Pitești – Facultatea de Teologie – Litere
Master: Literatura clasică și interbelică
Titular I Profesor – Limba română
HOAGHEA ADRIANA Univ. din Pitești – Facultatea de teologie ,,Sfânta Muceniță Filofteia” – specialitatea Teologie –Litere
Master: Literatura clasică și interbelică
Protecția mediului și dezvoltare durabilă
Titular I Profesor – Limba română
LUCSANDRA-MATEESCU ANDREEA Univ. Pitești – Facultatea de științe – Română – Engleză
Master: Dinamica strcturală a limbii actuale.
Titular I Profesor – Limba română
GHEORGHE ANIȘOARA Univ. București – Facultatea de Matematică, Specializarea Matematică – Fizică
Univ. Valahia din Târgoviște, Facultatea de ,,Științe și Arte” , Specializarea Matematică – Informatică.
Univ. Pitești, Facultatea de Științe Economice, Specializarea Finanțe – Bănci.
Master: Matematică Aplicată
Titular I Profesor – Matematică
DUMITRU MARIA Univ. București – Facultatea de Matematică, Specializarea Matematică – Fizică
Univ. Valahia din Târgoviște, Facultatea de ,,Științe și Arte” , Specializarea Matematică – Informatică.
Titular I Profesor – Matematică
STOICA PETRE Institutul de Învățământ Superior – Pitești, Specializarea Matematică – Fizică.
Univ. Valahia din Târgoviște, Facultatea de ,,Științe și Arte” , Specializarea Matematică – Informatică.
Titular I Profesor – Matematică
DOBRIN OVIDIU Univ. București – Facultatea de Matematică, Specializarea Matematică – Fizică Detașat  I Profesor – Fizică
COCHINESCU MIHAELA Univ. ,,Alexandru Ioan Cuza” – Iași, Facultatea de Biologie
Master: Științele vieții și ecologie
Titular I Profesor – Biologie
MARCU MARIA MIHAELA Univ. Pitești – Facultatea de Științe, Specializarea –  Chimie – Fizică

Master: Științele vieții și ecologie

Titular I Profesor – Chimie
PANAIT CARMINA Univ. București, Facultatea de Istorie – Filosofie
Master: Dimensiunea europeană a managementului organizației
Titular I Profesor – Istorie
ZAMFIRA VALERIA Univ. Bucuresti, Facultatea de Istorie – Filosofie. Titular Definitivat Profesor – Istorie
GHERGHE VASILICA Univ. București, Facultatea de Geologie și Geofizică, Specialitatea – Geologie Titular I Profesor – Geografie
 OLTEANU CRISTINA Univ. București, Facultatea de Limbi și literaturi străine, Specializarea – Spaniolă-Franceză Titular I Profesor – Limba franceză
DIACONU MARIAN Univ. Pitești, Facultatea de Litere
Master: Știința și Practica traducerii
Titular Definitivat Profesor – Limba Franceză
ITTU ALINA SILVIA Univ. Pitești, Facultatea de Științe, Specializarea Franceză-Engleză Titular II Profesor – Limba engleză
BERLIBA CRĂIȚA ANA Univ. Pitești, Facultatea de Limbi Străine, Specializarea Franceză – Engleză. Titular Definitivat Profesor – Limba engleză
PALADE LOREDANA CLAUDIA Univ. Politehnică București, Facultatea de mecanică, Specializarea – Echipamente de proces
Univ. Tehnică de Construcții București, Studii postuniversitare de specialitate, Specializare – Educație tehnologică
Univ. Pitești, Conversie profesională – Informatică
Titular II Profesor – Educație tehnologică
LIOVEANU LAVINIA Univ. din Pitești, Facultatea de Educație fizică și Sport suplinitor debutant Profesor – Educație fizică și sport
DUMITRU FILOFTEIA Univ. Bucuresti, Facultatea de Educatie fizica si Sport
Master: Sport – turism și Loisir
Titular I Profesor – Educație fizică și sport
 LILEA LEONARD Univ. din Pitești, Facultatea de Educație fizică și Sport

Master: Știința sportului și a educației fizice

Titular I Profesor – Educație fizică și sport
NĂFTICĂ CARMEN ECATERINA Univ. din Pitești, Facultatea de Teologie – Litere Titular I Profesor – Religie
MILITARU GABRIEL


DENEANU OVIDIU

Univ. Bucuresti, Facultatea  de Teologie Ortodoxă Pastorală

 


Univ. din Pitești, Fac. de matematică – informatică

Master: Informatică

 

Titular

 

 

 

 


Titular

 

 

 

 

II


II

Profesor – Religie

 

 


Profesor – informatică