Rezultatele Elevilor Noştri la Evenimentul „Cupa Primăverii la Şah”

Sâmbătă, 2 Aprilie, în Sala de Sport a Școlii Gimnaziale „Liviu Rebreanu” din Mioveni, s-a desfăşurat prima ediţie a “CUPEI PRIMĂVERII LA ȘAH”, unde au participat aproximativ 80 de concurenţi (echipe mixte).

Competiţia a fost dedicată elevilor din cadrul instituţiilor de învăţământ din oraşul Mioveni, ciclul primar, gimnazial şi liceal. Evenimentul a fost organizat de CS Dacia Mioveni 2012, Primăria Mioveni, Clubul Sportiv de Șah “Micul Regat” Argeş, în parteneriat cu şcolile de pe raza oraşului.

Au fost premiați toți participanții cu diplome oferite de către organizatori, iar ocupanții podiumurilor au primit suplimentar cupe și medalii personalizate.

Elevii Școlii Gimnaziale „GEORGE TOPÂRCEANU” care au participat la această competiție, au obținut următoarele rezultate:

1. Neacşu Valentina Alexandra, clasa a III-a B – LOCUL II
2. David Teodora Andrada, clasa a V-a C – LOCUL III
3. Antonio Alexandru, clasa a V-a C – LOCUL IV
4. Neferu Cosmina Elena, clasa a V-a B – LOCUL IV
5.Chelcea Răzvan Constantin, clasa a VII-a A – LOCUL V
6. Gheorghias Daria Ioana, clasa a III-a B – LOCUL VI
7. Rusu Alexandru, clasa a VIII-a A – LOCUL VI
8. Gogoescu Arthur Stefan, clasa a III-a B – LOCUL VII
9. Pandelie Estera Ionela, clasa a IV-a B – LOCUL VII
10. Buduru Codrin, clasa V-a C – LOCUL VII

Felicitări și succes în continuare!