Miercuri seara, curtea școlii noastre s-a umplut de veselia celor care, ca în fiecare an, s-au întâlnit aici, pentru a celebra îndrăgita tradiție populară, veche de mii de ani, Focul lui Sumedru.
În popor, în seara de 25 spre 26 octombrie, cea dinaintea sărbătorii Sfântului Dimitrie (Dumitru), apărătorul păstorilor, se ardeau resturi vegetale, în semn de purificare şi protecţie. Peste focuri sar copiii sau tinerii, să fie sănătoşi, să se căsătorească, iar oamenii pun cărbuni în livadă ca să rodească pomii. Tot atunci, femeile dau copiilor nuci, mere, struguri, prune uscate. Legendele spun că dacă în anul respectiv există un belşug de gutui şi nuci, atunci iarna va fi grea. Sâmedru este considerat patronul păstorilor şi în această zi se celebrează practic moartea şi renaşterea lui.
Simbolistica acestui obicei e legată de evoluția calendaristică a naturii, de faptul că viaţa vegetală se retrage toamna în pământ, care de acum începe să se răcească, pregătindu-se pentru perioada de iarnă. Ca urmare a acestei credinţe, s-a născut datina de a face focul lui Sumedru, practică ce are semnificaţia întârzierii toamnei, adică să dea căldură pământului care trece spre sezonul rece.
Elevii Școlii George Topârceanu, cadrele didactice, copii din cartier, părinți și reprezentanți ai autorităților locale, care s-au îngrijit de logistică și de siguranța noastră, s-au strâns în jurul focului, unde s-au împărțit, după tradiție, covrigi, mere și multe, multe dulciuri, capitol la care a contribuit, cu generozitate, Asociația de Părinți a școlii noastre.
Ca de obicei, la Focul lui Sumedru, în curtea școlii se reîntâlnesc cu bucurie foști elevi și profesori ai Școlii George Topârceanu.
Elevii și-au demonstrat abilitățile practice decorând școala cu dovleci scobiți savant, cu desene, aranjamente și picturi de sezon.
Secvențe video eveniment: